Ortodonție
Îndreptarea și corectarea poziției dinților cu ajutorul aparatelor dentare ortodontice.
Dizarmoniile dentare și ocluzia incorectă duc în timp la deteriorarea sănătății dinților, gingiilor și a articulației temporo-mandibulare. Aceste probleme pot fi adresate încă din copilărie, obținându-se rezultate spectaculoase nu doar la nivel dentar, ci îmbunătățind întregul aspect facial.
Pentu copii
La 6-7 ani este recomandată prima vizită la ortodont. Acesta este momentul ideal pentru monitorizarea dezvoltării structurilor dento-faciale. Tot la această vârstă se poate începe un tratament care oferă posibilitatea ghidării creșterii osoase a maxilarelor, corectarea obiceiurilor vicioase (sugerea degetului, deglutiția infantilă) și dirijarea erupției dinților permanenți într-o poziție favorabilă.
Pentu adulți
Niciodată nu este prea târziu pentru a beneficia de un tratament ortodontic. În cazul adulților, sunt importante alinierea și obținerea unei ocluzii funcționale a dinților pentru a facilita igienizarea, pronunția și masticația. Durata unui tratament poate fi mai mare decât la copii sau adolescenți, deoarece oasele maxilare și-au încheiat creșterea.